Revenim la chestiuni mai serioase...poezie, arta...

Dacă-ţi rămâne mintea când cei din jur şi-o pierd
Şi fiindcă-o ai te apasă sub vorbe care dor,
Dacă mai crezi în tine când alţii nu mai cred
Şi-i ierţi şi nu te superi de îndoiala lor,

Dacă de aşteptare nu osteneşti nicicând,
Nici de minciuna goală nu-ţi clatini gândul drept,
Dacă, izbit de ură, nu te răzbuni urând
Şi totuşi nu-ţi pui mască de sfânt sau înţelept,

Dacă visezi, dar visul stăpân de nu ţi-l faci,
Sau gândul, deşi judeci, de nu ţi-e un ţel,
Dacă-ncercând triumful sau prăbuşirea taci
Şi poţi, prin amândouă trecând, să fii la fel,

Dacă înduri să afli cinstitul tău cuvânt
Răstălmăcit, naivii să ducă în ispită,
Sau truda vieţii tale, înspulberată-n vânt,
De poate iar s-o ‘nalţe unealta-ţi prea tocită,

Dacă poţi strânge toate câştigurile tale
Ca să le joci pe-o carte şi să le pierzi aşa,
Şi iarăşi de la capăt să-ncepi aceeaşi cale
Fără să spui o vorbă de neizbânda ta,

Dacă poţi gândul, nervii şi inima să-i pui
Să te slujească încă peste puterea lor,
Deşi în trupul firav o altă forţă nu-i
Afară de voinţa ce le impune spor,

Dacă te vrea mulţimea, deşi n-ai linguşit,
Şi lângă şef tu umbli ca lângă-un oarecare,
Dacă de răi sau prieteni nu poţi să fii rănit,
Dacă nu numai unul, ci toţi îţi dau crezare,

Dacă ajungi să umpli minutul trecător
Cu şasezeci de clipe de veşnicii,

Mereu,
Vei fi pe-ntreg Pământul deplin stăpânitor
Şi, mai presus de toate, un OM –copilul meu!


Rudyard Kipling – „Dacă”

Sunt doar un Omulet...

M-am trezit chinuita de un gand...DE CE?...Nu pot intelege...Credeam ca te-am uitat, si totusi, realizez cat de mult pot sa iubesc...la fel de mult pot sa urasc...nu inteleg...sunt o neintelegatoare sau doar o neinteleasa...Anul trecut...pe vremea asta...

UFFF...te iubesc asa cum nu am iubit niciodata si as vrea sa pot strabate lumea ca sa schimb ceva...te urasc asa cum nu am urat niciodata...si as da orice sa te pot uita...ma aflu la cele doua extreme, nu pot accepta prezentul...vreau trecut sau viitor...

Sunt doar un Om care a crezut in noi, care a visat frumos si a cules farame de fericire, sperand ca intr-o zi sa le poata uni...dar, printr-o suflare plina de rautate toate s-au spulberat...ce a ramas?

Doar Copilul din acel OM MARE...

In lumea Sfintelor Minciuni

Traiesc intr-o lume in care Minciunile ma inconjoara...si, culmea, si ele intre ele se mint; Ce Minciuni mincinoase! Asa de usor trec pe langa mine, lovindu-se din cand in cand una de alta. Le vad cum imi zambesc, cum ma intreaba de vorba, ma socheaza ca au impresia ca nu le cunosc, si uite asa, zi de zi...de ce? Poate ati spune pentru ca le accept..hmmm...oare? nu cred asta, pentru ca nu le pot schimba, dar e adevarat ca pot doar sa ma indepartez...si probabil asta voi face...

Imi este dor nebun de lumea mea...ma simt de parca vin din alt secol...da...mi-e dor de plimbari in aer liber..de cantece si muzica buna...de seri in care stai sa asculti muzica si sa privesti luna...cata minunatie...imi vreau lumea mea...si, in fuga mea din calea Sfintelor Minciuni, voi incerca sa o recladesc...departe de ele...

S-au acumulat multe in timp scurt...si cele mai frumoase vise au fost zdrobite...parca nu imi recunosc sufletul...e oare al meu...e rece...din ce in ce mai rece...raceala ma inconjoara si ma ingroapa ca intr-un ghetar...eu sunt? mai pot sa iert?Intrebarea de fapt este: Ce sa iert?

Emotie de toamna

A venit toamna,
Acopera-mi inima cu ceva
Cu umbra unui copac sau...
mai bine cu umbra ta.


Ma tem ca n-am sa te mai vad uneori,
Ca au sa-mi creasca aripi ascutite pana la nori,
C-ai sa te-ascunzi intr-un ochi strain,
Si el o sa se-nchida c-o frunza de pelin.

Si-atunci m-apropii de pietre si tac
Iau cuvintele si le-nec in mare
Suier luna si-o rasar si-o prefac
Intr-o dragoste mare.

A venit toamna, a venit,
Acopera-mi inima cu ceva
Cu umbra unui copac sau... mai bine,
Sau...mai bine cu umbra ta.

Sentimentalisme...

...Stau intr-un colt si privesc plangand...

Vad cum, in incostienta mea calc tot in picioare...si frumos si urat...te vad si pe tine la fel...si pe cei care ne cunosc...toti calcam acel frumos si urat in picioare, fara a tine cont si fara a pastra ceva...nimic...e o lupta parca in a distruge cat mai repede...si toti calcam...rapid, ca si cum am omora gandacii de bucatarie, rapid, sa nu mai ramana ceva... nu conteaza ca dragostea e sfasiata sau cine face asta, nu conteaza ca ignoranta e sfaramata...nu se tine cont de nimic...totul trebuie distrus...

Stau si privesc...si plang...nu stiu ce sa regret...pe cele urate...pe toate la un loc...destinul...timpul...vorbele fara rost aruncate...si totusi mi-e dor...da, mi-e dor de impacari cu lacrimi in ochi...mi-e dor de vorbe frumoase care parca au disparut din limbajul nostru...nici macar nu cer dragoste...cer tacere...dar nu tipete si indiferenta...cer linistea sufletului, nu conteaza daca e odihna pentru moment sau cea vesnica...Ma doare rautatea mea, ma doare rautatea ta, ma doare ca i-am lasat pe ceilalti sa distruga ce era al nostru...si nu al lor...si ma doare ca am calcat impreuna cu ei...

...Si plang...

Din viaţă
lui Gh. Bulgăr

Mi-a bătut în poartă Fericirea
Şi intrând în curte m-a strigat.
Eram dus alături cu iubirea.
A-nchis poarta iute şi-a plecat.

Mi-a bătut de-asemeni Bucuria.
A intrat, a stat sub pomii goi.
N-a văzut pe nimeni să-i vorbească
Şi-a plecat grăbită înapoi.

Într-o seară, luminând pe stradă,
Mi-a bătut şi Steaua mea — de sus
Tot aşa, eram plecat aproape,
Şi-a strâns fusta-n mână şi s-a dus.

Mi-a bătut în poartă şi Necazul.
Eram dus departe. Liniştit,
S-a întins pe ţolul de la uşă
Şi m-a aşteptat până-am venit.

Din volumul „Inedite”, 1966

Cuvântul- pansament sau armă-

Ieri, cuvintele încă slujeau tristeţilor tale.
Mai aveau forţa, ritmul născut din regrete prea vii,
Mai purtau, între vocale şi consoane, umbra sărată a lacrimii,
Mai şovăiau uneori printre teama de a nu fi spus mult prea mult
Despre tine, despre încrâncenata dragoste a ta
Întoarsă mereu spre trecut, spre minciuna unei false iubiri.

Ieri, sufletul tău - mozaic de răni si cicatrici- avea nevoie de cuvintele mele,
De iluzia unui alt început, care sa şteargă amintirea iubirii respinse,
Care să smulgă din disperări, promisiuni de fericiri meritate.

Ieri cuvintele mele, de suflet, erau pansament peste mozaicul rănilor tale.
Azi, te-ai vindecat!
Cuvintele tale sunt doar arme aţintite spre mine,
Ultima ta legătură cu un trecut pe care vrei să-l ucizi
Astfel încât, nimic să nu îţi aducă aminte
Că ieri erai slab, erai doar un om doborât într-o luptă nedreaptă.
Azi vrei să ucizi memoria unui timp, lovind doar in mine!

Ieri eram, prin cuvânt, medicul sufletului tău.
Azi, prin cuvânt, eşti călăul blând al sufletului meu.
Ieri... azi, pansamente sau arme, înca mai existau cuvinte!
De mâine, nici pentru ele, nu va mai fi loc!

Adela Mincan

Am crezut in Destin

Da, asa voi incepe azi...am crezut in destin ... recunosc... inca mai cred... Cred ca tarie ca se va implini ceea ce am visat... si nu doar ca idee, ci va fi cu exactitate... Ce nu inteleg? De ce ne irosim timpul? De ce nu grabim acest destin? Viata ni se va parea scurta apoi...si nu vom avea timp sa petrecem atat de mult cat ne-am dori...

Se spune ca oricat ne va intoarce viata vom ajunge in acelasi loc...Si totusi... am ajuns de atatea ori.. un semn cat de mic si a schimbat viata noastra...De cate ori vom ajunge ca sa ne dam seama? Oare aceste intoarceri ne avertizeaza asupra a ceva? oare suntem noi orbi sau doar eu blocata in ideile mele?

Si totusi cred.. cred ca va veni acea zi... si o astept..uneori cu rabdare.. alteori nerabdatoare... dar va veni...inca putin si vom fi doar NOI... atunci nu voi mai fi IN LUMEA MEA, ci vom fi
NOI - IN LUMEA NOASTRA!

Printre ruinele sufletului meu

E noapte...tarziu...si...cum somnul fuge de mine, incep sa scormonesc prin suflet...La suprafata pare ok, dar, nu imi trebuie prea mult timp ca sa descopar cata dezordine e pe acolo..."O sa imi ia ceva timp sa fac curatenie", imi spun!...

Ei bine, pentru inceput gasesc clipele recente de bucurie, zambete, nebunii, aparente realizari...Insa, continui sa caut mai adanc. Lacrimile incep usor sa curga pe masura ce scotocesc...Nu ma grabesc... iau fiecare amintire usor, usor... De ce? De ce nu ma opresc acum... in acest moment...de ce nu ma mint ca totul este minunat si ca viitorul va fi "spectaculos"?

Gasesc multe in suflet... unele utile, altele de aruncat...incep sa fac o usoara selectie, dar...undeva ... intr-un colt, printre ruinele sufletului meu te regasesc pe Tine...Nu spui nimic... doar stai acolo, in locsorul in care te-am lasat odata... nu pari sa ceri ceva, dar nici nu vrei sa pleci...Daca ai pleca acum...poate...poate...cine stie ce ar fi?

Si totusi , parca nu te-as arunca...parca as vrea sa incerc sa readuc momentele si sa locuiesti in prezent si nu acolo...dar... se pare ca esti mult prea bine prins si nu reusesc sa te desprind ...Poate... intr-o zi... cand voi mai cauta in suflet... poate vei dori sa mergi cu mine...

Suflet de vanzare

Intr-o zi cu ploaie
ai intrat
in magazinul de suflete,
le-ai gasit pe toate
cu nasul lipit de geam
plangand picaturi.

Ai scos din buzunar
portofelul cu amagiri
si le-ai intins peste tejghea:
"Un suflet, va rog!"
"Cum sa fie?"
"Iubitor, sincer, frumos,
rabdator, intelegator, iertator..."
"Hei, stai asa...
am ceva, dar e cam prafuit;
nu mi-a mai cerut nimeni
pana acum asa de mult..."

Si ... m-ai cumparat
golind portofelul pana la fund.
Ai uitat sa imi spui
ca nu era pentru totdeauna...

Acum, in piata trista
un copil isi sterge ploaia de pe obraji
castigandu- si existenta:
"Suflet de vanzare!
Suflet de vanzare!"

Rugaminte!!!

Deschide turnul de fildes in care te-ai retras si pofteste-ma inauntru!Te-am cautat in dansul nebunesc al frunzelor de toamna, in picurii de ploaie care imi mangaiau chipul...mi-am inaltat privirea si am infascat cucubeul de o raza albastra, spunandu-mi: "Sa-l tin bine, sa nu-l scap niciodata!

M-am azvarlit in celalalt capat al Universului si mi-au crescut aripi...m-am purtat printre norii bucalati ca un pui de inger pana la poarta turnului tau ce se ridica de nicaieri spre inalt...mi-am scuturat pletele de razele de soare, de ploaie si de stele pe care le adunasem in zborul catre fericire...Inima mi-a batut puternic in piept, avand rezonanta in poarta ta de fildes.

Deschide turnul si lasa-ma sa-ti intru in piele, in trup, in suflet! Sa fim UNUL, desi suntem DOI! Eu am devenit Tu. Mi-am pierdut identitatea ca sa te am pe tine, ca sa ma hranesc din privirea sufletului tau.

Smulge-mi aripile si tine-ma aproape ca sa nu mai plec niciodata din turnul NOSTRU de fildes.Doar asa lacrimile vor deveni picaturi de fericire!

Am nevoie de Dragoste

E seara. Gandurile imi zboara aiurea spre singurul meu vis lipsit de egoism: Dragostea...Cu cat gandesc mai mult, cu atat realizez ca am nevoie de ea ca sa imi linistesc cugetul, si, cu toate acestea, stiu ca e ceva ce nu poti grabi! Nu, va trebui sa astepti, pentru ca dragostea nu vine usor. E un joc de-a daruitul si primitul,de aceea trebuie sa ii lasi timp, indiferent cat de mult va dura.

Si atunci ma intreb :"Dar cata durere in inima trebuie sa suport inainte de a regasi dragostea care sa imi redea viata? Cat va trebui sa mai astept? Cat mai am de suportat inainte ca singuratatea sa imi franga inima?"

Raspunsul la intrebare nu l-am gasit, dar stiu ca singurul lucru pe care il mai pot face acum, cand simt ca puterile ma lasa este sa ii las timp suficient. Cat??? Nu stiu...

Sterge praful, daca trebuie

(Autor necunoscut)

Sterge praful, daca trebuie, dar oare n-ar fi mai bine
Sa pictezi un tablou sau sa scrii o scrisoare,
Sa coci o prajitura sau sa plantezi o samanta,
Cantarind diferenta intre a vrea si a avea nevoie?

Sterge praful, daca trebuie, dar vezi ca nu prea e timp,
Cand sunt rauri in care sa inoti si munti pe care sa te cateri,
Muzica de ascultat si carti de citit,
Prieteni de iubit si viata de trait.

Sterge praful, daca trebuie, dar lumea e acolo, afara,
Cu soarele in ochii tai, cu vantul prin parul tau,
O fulguiala de zapada, o rapaiala de ploaie.
Aceasta zi nu se va mai intoarce niciodata.

Sterge praful, daca trebuie, dar tine bine minte:
Batranetea va veni si ea nu e intotdeauna blanda.
Iar cand va fi sa te duci, si va trebui sa te duci o data si-o data,
Tu, chiar tu insuti, vei lasa in urma ta mult praf.

If only

http://www.youtube.com/watch?v=rWnow6AzIx8&feature=related

Cu Dragostea si cu Ratiunea la plimbare

Dupa-amiaza de Martie... Plictiseala din casa si frumosul de afara ma ademenesc sa ies...Nu am chef de vorba,dar, parca nu as pleca singura, asa ca iau cu mine gandurile mele, Ratiunea mea de a fi...Cand dau sa ies din scara blocului, o clipa de neatentie si vad Dragostea cum se furiseaza pe langa usa..."Las-o acum, poate ia alt drum!"...Se pare ca nu...O simt langa mine, dar incerc sa o ignor...azi vreau sa ma plimb doar cu Ratiunea...

Usor, pornesc...pasii sunt marunti, din cand in cand intrerupti...Ca un fir neintrerupt, simt Dragostea cum incepe sa ma traga dupa ea, in timp de Ratiunea ramane ceva mai in spate...Iarasi imi spun "ma va prinde din urma" ...asa ca ...merg...fara sa intreb nimic...

Pasarile canta, si, din ciripitul lor parca se desprinde o melodie cunoscuta. Desi neauzita pana acum, parca stiu continuarea...Usor, incep sa o inteleg...povesteste despre viata,da, despre viata mea...Ma opresc, ma uit inapoi...spre gandurile mele care ma striga...ceva imi spune sa ma intorc, dar, simtind parca ceea ce mintea mea ma indeamna, Dragostea ma ia de mana ... Drumul pare lung si anevoios, in departare se vad desisuri...nu imi dau seama unde sunt, razele soarelui par sa nu patrunda acolo, dar muzica e din ce in ce mai vie...Unde duce drumul? Strigatul Ratiunii se aude din ce in ce mai incet, ramanand in urma doar un ecou, dar sufletul porneste alert inainte, ca hipnotizat...Cine e dincolo?Ce ma asteapta?

Calea e din ce in ce mai incalcita, fara a-mi da macar un indiciu spre capatul ei, dar nu pot spera decat ca , acolo, la marginea lumii se afla Destinul meu, si, daca el intr-adevar exista , atunci el este acolo pentru mine...Asa ca trebuie neaparat sa-l intalnesc...