Cuvântul- pansament sau armă-

Ieri, cuvintele încă slujeau tristeţilor tale.
Mai aveau forţa, ritmul născut din regrete prea vii,
Mai purtau, între vocale şi consoane, umbra sărată a lacrimii,
Mai şovăiau uneori printre teama de a nu fi spus mult prea mult
Despre tine, despre încrâncenata dragoste a ta
Întoarsă mereu spre trecut, spre minciuna unei false iubiri.

Ieri, sufletul tău - mozaic de răni si cicatrici- avea nevoie de cuvintele mele,
De iluzia unui alt început, care sa şteargă amintirea iubirii respinse,
Care să smulgă din disperări, promisiuni de fericiri meritate.

Ieri cuvintele mele, de suflet, erau pansament peste mozaicul rănilor tale.
Azi, te-ai vindecat!
Cuvintele tale sunt doar arme aţintite spre mine,
Ultima ta legătură cu un trecut pe care vrei să-l ucizi
Astfel încât, nimic să nu îţi aducă aminte
Că ieri erai slab, erai doar un om doborât într-o luptă nedreaptă.
Azi vrei să ucizi memoria unui timp, lovind doar in mine!

Ieri eram, prin cuvânt, medicul sufletului tău.
Azi, prin cuvânt, eşti călăul blând al sufletului meu.
Ieri... azi, pansamente sau arme, înca mai existau cuvinte!
De mâine, nici pentru ele, nu va mai fi loc!

Adela Mincan