Sentimentalisme...

...Stau intr-un colt si privesc plangand...

Vad cum, in incostienta mea calc tot in picioare...si frumos si urat...te vad si pe tine la fel...si pe cei care ne cunosc...toti calcam acel frumos si urat in picioare, fara a tine cont si fara a pastra ceva...nimic...e o lupta parca in a distruge cat mai repede...si toti calcam...rapid, ca si cum am omora gandacii de bucatarie, rapid, sa nu mai ramana ceva... nu conteaza ca dragostea e sfasiata sau cine face asta, nu conteaza ca ignoranta e sfaramata...nu se tine cont de nimic...totul trebuie distrus...

Stau si privesc...si plang...nu stiu ce sa regret...pe cele urate...pe toate la un loc...destinul...timpul...vorbele fara rost aruncate...si totusi mi-e dor...da, mi-e dor de impacari cu lacrimi in ochi...mi-e dor de vorbe frumoase care parca au disparut din limbajul nostru...nici macar nu cer dragoste...cer tacere...dar nu tipete si indiferenta...cer linistea sufletului, nu conteaza daca e odihna pentru moment sau cea vesnica...Ma doare rautatea mea, ma doare rautatea ta, ma doare ca i-am lasat pe ceilalti sa distruga ce era al nostru...si nu al lor...si ma doare ca am calcat impreuna cu ei...

...Si plang...